vineri, 22 august 2014

De ce dieta Montignac si nu alta?

Dieta Montignac este o dieta foarte echilibrata, care, pe langa scaderea in greutate, te va ajuta sa iti recapti tonusul si vitalitatea, te va ajuta sa eviti bolile cardiovasculare si metabolice, cum ar fi diabetul de tip II.

                                                       Sursa foto: www.paperblog.com

Alte motive pentru care dieta Montignac este indragita si usor de tinut:

-          nu se pun restrictii cantitative, deci nu te infometezi.
-          nu se tine cont de calorii si cantarit alimente, deci nu te stresezi inutil.
-          se pot prepara nenumarate mancaruri delicioase dupa retete care nu sunt complicate. Multe retete “normale” se  pot “monticiza”, deci nu renunti la mancarurile tale preferate, doar le transformi intr-o varianta sanatoasa.
-          se pot consuma alimente care sunt absolut interzise in alte diete. Va spuneam in postarea mea anterioara ca avem voie sa mancam ciocolata !!!
      Sfanta si nelipsita mea ciocolata! Eu una nu-mi imaginez viata fara ciocolata! Tinand aceasta dieta am invatat ce e ciocolata adevarata, ciocolata amaruie cu peste 70% cacao. O ciocolata adevarata contine atat cacao pulbere, cat si unt de cacao, care aduc nenumarate beneficii organismului. Despre asta am detaliat aici J.
      Bine-nteles, se pot consuma multe alte dulciuri “monticizate”. Voi posta retete de bunatati de care nu o sa-ti vina sa crezi ca nu ingrasa!
-          dieta se poate tine si in deplasare. Am reusit sa mananc “de regim”, bine, pe saturate si cu grad inalt de satisfactie gustativa chiar si in vacantele All Inclusive. In general ma intorceam acasa cu aprox. 3 kilograme, acum am venit la fel cum am plecat fara sa fac foamea sau sa tanjesc la diverse bunatati. Doar am avut grija ce si cum am mancat.
-          este o dieta care chiar are rezultate. Se slabeste frumos si sanatos, chiar daca dureaza mai mult decat in cazul dietelor nesanatoase. Eu am slabit 15 kg intr-un an si am inca un an in care m-am mentinut in starea actuala. Nu spun ca m-am mentinut la aceeasi greutate, caci de un an fac sport intens si am castigat cateva kilograme, insa de masa musculara, nu grasime. Targetul meu este sa mai topesc din stratul adipos si sa adaug masa musculara.

Detaliile dietei le vei gasi in cartile scrise de Michel Montignac, carti pe care iti recomand sa le citesti si chiar sa iti iei notite sau sa subliniezi aspectele care ti se par importante.
In aceste carti, pe langa principiile dietei, retete si alte informatii, vei intalni notiuni care mi se par obligatoriu de insusit despre grupele alimentare, despre functionarea organismului, detalii care sunt extrem de importante pentru a intelege care sunt mecanismele acestei diete si modul in care actioneaza ea asupra corpului.

In final, iti recomand sa respecti aceasta dieta STRICT, fara abateri, cel putin 3 luni, timp in care vei permite corpului tau sa se adapteze la noul stil de viata si pancreasului sa-si recapete functiile normale.
Dupa ce ai atins targetul tau, nu relua obiceiurile nesanatoase, altfel risti sa te intoarci de unde ai plecat, ba chiar sa provoci o rezistenta a organismului la urmatoarele tentative de slabit. Dupa ce ai slabit cat ai dorit, iti recomand sa aprofundezi capitolul dedicat fazei a II-a si anume cea a mentinerii, faza care are mai putine restrictii, faza care trebuie sa devina un mod de viata.

(Pentru carti nu ezitati sa-mi lasati adresa de e-mail pentru a vi le putea trimite in varianta electronica)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introduceti comentariul dvs.